Învățarea empatiei, cheia succesului pentru o lume (mai) bună

Potrivit celui mai recent studiu World Happiness Report, realizat de Sustainable Development Solutions Network în anul 2021, Danemarca este în topul primelor cele mai fericite 3 țări la nivel mondial, fiind pe locul 2, după . Finlanda ( locul 1, pentru al patrulea an consecutiv) și înaintea unor țări precum Elveția, Islanda, Olanda, Norvegia și Suedia.

Interesant este însă că în Danemarca, încă de la grădiniță, copiii încep să învețe despre empatie, în contextul în care majoritatea sistemelor educaționale la nivel internațional se concentrează exclusiv pe învățare academică. Iar asta mi se pare un lucru extraordinar. Desigur că pregătirea academică este foarte importantă pentru un start de succes în viață, însă acele „soft skills” sunt deopotrivă la fel de importante. Societatea nu ne va segrega neapărat după criteriul academic, pentru că fiecare are propriile abilități profesionale, dar în schimb îi „va pune la colț” pe cei mai timizi, catalogați drept „mai puțin descurcăreți”. Iar aici intervine rolul sistemului educațional. Iar Danemarca este un extraordinar exemplu de urmat.

„Modelul danez de parenting”, o carte scrisă de psihoterapeuta și profesoara Iben Sandahl și de psihologul american Jessica Alexander, descrie modul în care copiii din Danemarca sunt învățați despre ce înseamnă empatia – atât la școală cât și în afara acesteia. Autoarele sugerează că această abordare ar putea avea legătură cu starea de bine generală a întregii populații din Danemarca. Copiii din sistemul danez de învățământ participă în cadrul unui program național numit Steo by Step încă de la grădiniță. Astfel, acestora li se arată fotografii cu alți copii care trăiesc o anumită emoție: tristețe, frică, furie, frustrare, fericire, etc. Apoi, aceștia examinează fotografiile și încep să vorbească pe marginea lor, încercând să descrie ce văd în acele fotografii și ce cred că simt copiii din fotografiile prezentate. De fapt, această activitate îi învață să conceptualizeze atât propriile sentimente cât și sentimentele celorlalți, generând astfel empatie, un simț al rezolvării unei probleme, autocontrol și totodată creând cadrul necesar pentru a învăța să interpreteze expresiile feței în funcție de emoțiile trăite. O parte importantă a acestui program este că atât facilitatorii cât și copiii nu judecă emoțiile pe care le văd în ilustrațiile prezentate; în schimb, le recunosc pur și simplu și învață să le respecte.

Un alt program popular în Danemarca este CAT-kit, care are ca scop îmbunătățirea nivelului individual de empatie și de conștientizare emoțională. Programul se concentrează pe modul în care sunt exprimate experiențele, gândurile, sentimentele și trăirile interioare, folosind din nou carduri cu fotografii. De această dată, aceste fotografii cu fețe dar și cu corpul întreg.

De altfel, Mary Foundation a contribuit la dezvoltarea unui program derulat în școli la nivel național pe tema anti-bullying-ului. Programul încurajează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani să vorbească despre bullying, provocându-i în același timp să învețe să devină mult mai înțelegători față de cei din jurul lor. Iar rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că peste 98% dintre profesori l-ar recomanda și altor instituții de învățământ din Danemarca.

La fel de interesant este și faptul că școlile din Danemarca implementează metode de învățare a empatiei care sunt mai puțin evidente „cu ochiul liber”. Astfel, în mod subtil și gradual, se creează grupe mixte de copii din punctul de vedere al punctelor tari și slabe ale acestora. Școlarii cu rezultate bune la învățătură și cu înclinație spre educație sunt puși laolaltă cu cei cu rezultate mai slabe, în timp ce copiii timizi sunt puși laolaltă cu cei extroverți. Făcând acest lucru, școlile își propun să le arate elevilor că fiecare individ are calități pozitive și ca urmare, trebuie să fie motivați să se sprijine reciproc, cu scopul de a ajunge la nivelul următor.

Lecția Danemarcei este simplă: în viață nu este vorba exclusiv despre pregătirea academică. Chiar dacă profesia ne ocupă o mare parte din viață, în restul timpul suntem….oameni. Oameni cu emoții, trăiri, sentimente, oameni care uneori au nevoie de o încurajare, alteori doar de a se simți bine în propria piele, cu defecte și cu calități. Pentru că până la urmă, profesia este trecătoare, oamenii cu care interacționăm, unii dintre ei, rămân pentru întotdeauna în viețile noastre. Și atât ei, cât și noi, trebuie să știm de ce.