Author
Ruxandra Serban
Share
Numar total de vizualizari: 183
Numar vizualizari de azi: 1
Author
Ruxandra Serban
Share
Odată cu operațiunea de mărire de capital a Vent d’Est pe care am lansat-o la începutul lui 2023 și pe care am finalizat-o în vara acestui an, mă aflu în postura unui antreprenor care face pentru prima oară o astfel de operațiune financiară și care realizează (o dată în plus) că atunci când faci un demers de o astfel de anvergură, este important să ai parteneri care să te susțină, pe lângă partenerii de business.
Am aflat, din nou, cât de mare este puterea networking-ului și a unei bune reputații ca antreprenor. Toți cei cărora le-am propus să devină acționari în Vent d’Est sunt oameni care împărtășesc cu mine aceleași valori și ambiții. Iar fiecare dintre ei, poate aduce o valoare adăugată semnificativă business-ului Vent d’Est.
Am învățat că în orice, în business, deci inclusiv într-o operațiune de mărire de capital, este foarte important să te adaptezi pe parcurs. Dacă inițial îmi creionasem un anumit profil de investitor, pe parcursul derulării operațiunii, mi-am dat seama că acest profil era destul de diferit față de proiecția mea inițială. Astfel, inițial am crezut că prin natura business-ului Vent d’Est – componenta care ține de promovarea României peste granițe – cei care vor dori să devină investitori vor fi chiar antreprenorii români. Am fost însă surprinsă să le observ reticența, în ciuda acordului inițial de principiu de a intra în business. Ulterior, decizia s-a schimbat, cel mai probabil în favoarea unei investiții în propriul lor business.
Cei mai receptivi la demersul de mărire a capitalului Vent d’Est au fost specialiști sau antreprenori – români sau francezi – din domeniul IT, avocatură, payroll, construcții sau financiar, chiar dacă Vent d’Est nu este un startup în domeniul tehnologiei. Cel mai probabil, prin natura expertizei lor profesionale, acești specialiști au văzut potențialul business-ului și capacitatea lui de a fi scalabil și de a aduce un ROI satisfăcător pentru tipologia lor de investitori. Iar o bucurie foarte mare a venit din zona oamenilor de afaceri francezi, sau francezi de origine română, care au avut de-a lungul timpului legături cu România și care au ajuns să se simtă legați cumva de țara noastră. Iar acesta a fost drive-ul principal pentru ei de a investi în Vent d’Est.
Vreau pe această cale să le mulțumesc Ilincăi Păun (fondator Bravva Angels) și Andreei Saia (co-fondatoare a WIT Angels Club, care prin eforturile lor m-au sprijinit în demersul meu de a atrage investitori în Vent D’est. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc cabinetului de avocatură Lexelians, și în special Irinei Șerban și lui Maud Sorel, care s-au implicat și m-au sprijinit din punct de vedere legal în operațiunea de mărire de capital.
Las mai jos mărturiile Andreei Saia și ale Ilincăi Păun despre sprijinul pe care mi l-au acordat în acest proces.
Andreea Saia, WIT Angels Club:
„Sunt două motive principale care ne-au determinat să prezentăm Vent d’Est Clubului noastru de investitoare: experiențaantreprenorială a fondatorilor sș potențialul business-ului (model de business, market shares disponibil de câștigat pe piețele adresate, network, perspectivă de creștere).
Atât Ruxandra, cât și Fred, au reușit să demonstreze de-a lungul experiențelor lor antreprenoriale că știu să dezvolte un business de la o idee la succes. Iar dacă framework-ul pe care l-au gândit pentru Vent d’Est se va dovedi a nu fi cel mai potrivit, credem cu convingere că vor sti să pivoteze Vent d’Est astfel încât să se orienteze corect către succes. Cât desprepotențialul business-ului, Vent d’Est explorează subiecte de interes pentru publicul larg (ex. istorie, actualitate, povești de viațăremarcabile).
Modelul de business este gândit să fie variat, rezilient și inovator, pentru că se inspiră din industria de software, aducândprincipii de agilitate într-un sector închis la astfel de construcții.
Nu în ultimul rând, strategia de Go-To-Market este diversă, Vent d’Est atacând mai multe piețe din Europa (CEE, Franta, etc.) prin mai multe medii (mediul online & offline). De altfel, experiența antreprenorială a fondatorilor, modelul de business cu care Vent d’Est adresează industria cinematografică, strategia de Go-To-Market și dorința de poziționare a produselor Vent d’Est ca produse de calitate, sunt principalele atribute care definesc acest business.
Vent d’Est este un side opportunity pentru Clubul nostru, adică o oportunitate de investiție inovantă, creată de o fondatoare dintr-un alt domeniu decât Tech. Este prima oportunitate de acest tip pentru Club și suntem foarte mândre că am putut introduce acest startup membrelor noastre.
Iar dacă ar fi să o definesc pe scurt pe Ruxandra, aș spune așa: pasionată de lumea filmului, încrezătoare în intuiția și energia ei, vizionară, Ruxandra știe să-și aducă în jur personalități complementare ei, care o vor susține în călătoria ei”.
Ilinca Păun, fondator Bravva Angels:
„Vent d’Est s-a născut din dragostea pentru filme și din analiza statisticilor care arată diferența între numărul de producții cinematografice românești, în ciuda cererii pentru astfel de producții și a succesului înregistrat de filme precum Două Lozuri sau Teambuilding. Cu un avantaj al costurilor reduse de producție în România, la care se adaugă potențialul de vânzare către platformele de streaming precum Netflix, HBO sau Prime care cumpără producții locale ca parte a strategiei de conținut, Vent d’Est poate beneficia de aceste două atu-uri și poate genera astfel venituri și marje de profit”. Cu o echipă respectabilă și cu experiență, care include personalități precum Radu Mihăileanu și antreprenori de cursă lungă precum Ruxandra, Vent d’Est promite un ROI foarte bun pentru investitorii săi”.