Categories: Cultura si arta

Author

Ruxandra Serban

Share

Numar total de vizualizari: 132

Numar vizualizari de azi: 1

Categories: Cultura si arta

Author

Ruxandra Serban

Share

Trebuie să vă mărturisesc faptul că, alături de cinematografie, teatrul este o altă pasiune a mea. Și asta din două motive: primul, pentru că încă din copilărie îmi plăcea foarte mult să merg să vizionez spectacole de teatru sau de balet; iar cel de-al doilea are legătură cu faptul că teatrul este o formă foarte elevată de cultură, artă și civilizație. De aceea am ales să scriu pe blog astăzi despre una dintre cele mai aşteptate premiere ale toamnei, spectacolul de teatru contemporan Cineva Are Să Vină, regizat de Chris Simion-Mercurian.

O dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, autorul norvegian nominalizat la „Premiul Nobel pentru Literatură”, scrisă în anii ’92-’93, textul dramatic Cineva Are Să Vină (Nokon kjem til å komme) spune povestea a doi oameni care se mută singuri într-o casă pe plajă, departe de agitația cotidiană, un cuplu care se îndepărtează de lume cu dorința de a se regăsi și de a-și consolida relația. Însă, odată ajunși acolo, lucrurile iau o întorsătură neșteptată. Ea, măcinată de teamă și presimțiri și El, prins între iubire și gelozie, își testează încrederea, încearcă din răsputeri să comunice și să redevină autentici. Singuri. Impreună. Spectacolul mizează pe mister și suspans, în căutarea esențelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne) comunicare.

„CINEVA ARE SĂ VINĂ să locuiască în casa aceea, cineva are să vină fără să știm când, cineva are să vină diluându-ne, cineva are să vină ca să fim ceea ce suntem, nu ceea ce părem. Cineva are să vină…ca o oglindă, ca o adiere, ca o umbră, ca o rază de lumină, ca o ușă labirint, fără sa știm de ce și până când”, afirmă Chris Simion-Mercurian, regizoarea spectacolului.

Scenografia este semnantă de Bianca şi Sabina Veşteman, două tinere artiste care au în portofoliu scenografiile unor producţii realizate la Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Ţăndărică, iar coregrafia este gândită de Ioana Macarie, dansatoare, regizoare de dans contemporan, coregrafă de teatru şi televiziune.

Jon Fosse este una dintre vocile cele mai puternice și reprezentative ale teatrului scandinav contemporan. Dramaturg, poet și romancier norvegian, scriitorul s-a născut în data de 29 septembrie 1959, în Haugesund. A studiat la Universitatea din Bergen, obținând licența în istoria literaturii universale în anul 1987. In timpul studenției lucrează ca jurnalist la cotidianul Gula Tidend iar după absolvire își începe cariera didactică la Academia de Arta Scrisului din Hordaland, unde predă din 1987 până în 1993.

Debutează în 1983 cu romanul Roșu, negru (Raudt, svart). Deși s-a lansat ca romancier, Jon Fosse se impune pe scena literară ca dramaturg. A scris până în prezent peste 40 de piese de teatru, toate având premiere în majoritatea țărilor din Europa. In Romania i-au fost montate piesele: Cineva are să vină (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003), Fata de pe canapea (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003) şi Vis.Toamna (spectacol, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad, 2007), toate trei în regia lui Radu Afrim, precum și: Frumos, regia Vlad Massaci (Teatrul Toma Caragiu, Ploiești, 2009), Somn, regia Sorin Militaru (Teatrul Național din Târgu Mureș, 2009), Omul cu chitara, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Municipal din Turda, 2013), Numele, regia Vlad Cristache (Teatrul Foarte Mic, 2014) și Iarna, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul Nottara, 2016).

Jon Fosse a mai semnat și 30 de volume de proză, lirică și eseu. De asemenea, a scris și cărți pentru copii. Scrierile sale au fost traduse în peste 40 de limbi, iar piesele de teatru jucate peste tot în lume. In 2007 Franța i-a acordat titlul de cavaler al Ordre National du Mérite. În 2010 a fost laureat al International Ibsen Award, în 2015 a obținut Nordic Council Literature Prize, iar în anul 2022 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Criticii l-au comparat cu Beckett, iar The Daily Telegraph l-a clasat pe locul 83 pe lista celor o sută de genii ale lumii în viață.

Cineva Are Să Vină

Traducerea: Carmen Vioreanu

Distribuția: Ofelia Popii, Ciprian Scurtea

Regia: Chris Simion-Mercurian

Scenografia: Bianca și Sabina Veșteman

Coregrafia: Ioana Macarie

Concept video și sunet: Cristi Enache

Concept lumini: Alin Popa

Asistență regie: Georgiana Roșu