Cinematografia, ca act de responsabilitate

De când am început să lucrez la dezvoltarea Vent d’Est, pe lângă faptul că am interacționat cu foarte multă lume din acest domeniu, am început să cunosc și ceea ce se întâmplă în industrie din perspectiva provocărilor de tot felul cu care se confruntă aceasta. Dincolo de clara subfinanțare cu care se confruntă, cinematografia românească mai are, din punctul meu de vedere cel puțin o problemă: generațiile tinere de actori și aspiranții către această profesie, știu prea puțin sau deloc despre monștri sacri ai filmului și teatrului românesc.

Am aflat acest lucru pe platoul de filmare, într-o discuție pe care am avut-o cu un renumit actor și profesor prin mâna căruia se școlesc noile generații de actori. Tot el îmi mai spunea că îi este foarte greu să arunce în discuția cu studenții topicul legat de marile personalități din domeniu, tocmai pentru că aceștia nu sunt familiarizați cu subiectul. De aici, eu cel puțin, am tras o concluzie: în rândul tinerelor generații de viitori actori se simte nevoia de mentorat din partea actorilor seniori, care au avut ocazia să ia lecții de actorie și chiar lecții de viață de la acești moștri sacri. Printr-un astfel de mentorat, nu numai că tinerii actori ar afla mai multe despre istoria cinematografiei și teatrului românesc, ci s-ar și crea bazele unui „cult al memoriei” celor care au scris istorie în cultura autohtonă.

Și nu ar fi cu nimic greșit sau ieșit din comun, de vreme ce peste tot în lume, țările știu foarte bine să își promoveze valorile culturale și artistice și au abilitatea de a le transforma aproape în eroi naționali, nu numai pe plan local ci și la nivel mondial. În România însă, acest cult trebuie construit cu răbdare și perseverență, tocmai pentru ca aceia care au bucurat sufletele a generații întregi de străbunici, bunici sau părinți – fie ei actori, pictori, muzicieni – să fie puși în adevărata lumină a valorii lor și astfel să nu fie dați uitării.

Iar aici, cinematografia locală poate juca un rol esențial. Poate crea conținut care să evoce personalități ale lumii culturale autohtone – și avem destule astfel de personalități! – care să fie diseminat către un public cât mai larg. Cum ne-am putea oare dori să fim recunoscuți și respectați de alții, pe plan internațional de exemplu, dacă noi înșine nu o facem?

Nu în ultimul rând, unul dintre rolurile importante ale artei în societate, pe lângă hrănirea sufletului, este educația. De exemplu, studii internaționale arată că printre beneficiile pe care participarea unui copil la spectacole de teatru, precum și implicarea directă într-o producție artistică le au, se numără dezvoltarea creativității, răbdării, inteligenței emoționale și a limbajului și capacității de comunicare precum și înțelegerea lumii înconjurătoare. La fel ca spectacolele de teatru, filmele influențează dezvoltarea și educația copiilor în numeroase moduri: dezvoltarea abilităților cognitive și a emoțiilor, formarea gândirii critice, creșterea gradului de conștientizare sau învățarea unei limbi străine.

În aceste condiții, în momentul în care se produce un film, este clar că acesta va ajunge la publicul larg, inclusiv la copii. Și este prea bine cunoscut că filmele pot crea idoli în rândul adolescenților și tinerilor, ceea ce înseamnă că o peliculă poate avea deopotrivă un impact pozitiv sau negativ asupra societății. În călătoria mea numită Vent d’Est, aud mulți oameni care se plâng de “manelizarea” cinematografiei, iar de partea cealaltă, aud oameni din industrie care spun că “asta vrea publicul”. Sunt păreri potrivit cărora rețeta succesului ar fi filmele de calitate slabă în care joacă persoane care se bucură de o credibilitate foarte mare în rândul publicului.

Cu siguranță este o etapă firească prin care cinematografia autohtonă trece, conturată în principal de apariția filmelor comerciale. Însă este o etapă normală, așa cum s-a întâmplat și cu industria muzicală locală. Sunt convinsă că lucrurile vor evolua și se vor schimba în timp, dar cum ar fi să încercăm să scurtăm această etapă? Până la urmă, cum spuneam, ne revine și nouă, celor din industria filmului, responsabilitatea educației prin conținut.