Author
Ruxandra Serban
Share
Numar total de vizualizari: 145
Numar vizualizari de azi: 1
Author
Ruxandra Serban
Share
Nimeni nu este perfect. Sunt un OM ca voi, care până acum a acumulat o mulțime de experiențe pozitive și negative. Și din ambele am învățat. Dacă experiențele pozitive au fost surse de motivație pentru a merge mai departe, experiențele negative nu au fost trecute by default la eșecuri. Ci la lecții din care am învățat multe lucruri. Și aș putea spune că le-am trecut la capitolul lecții valoroase pentru că înțelegându-le și asumându-mi-le, am putut să extrag ce este mai bun din ele și să transform în ceva pozitiv. Până la urmă, așa cum spune un citat celebru al lui Antoine-Laurent Lavoisier, „în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.
Întotodeauna mi-am dorit ca dacă mi se oferă oportunitatea, să pot să împărtășesc cu ceilalți din experiența mea de viață sau cea profesională. Cu siguranță că nu am cea mai vastă experiență – pe ambele paliere – dar am fost pusă în destul de multe situații, cel puțin profesional, în viața de antreprenor, cât să îmi dau seama că merită să dau mai departe din ce am învățat singură, pe propria piele. Pe undeva, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am lansat, acum mulți ani acest blog personal, și pe care am decis anul trecut să îl relansez, într-o față nouă.
Astfel, îmi doresc să vă pun la dispoziție esența acumulărilor mele în toate domeniile din viața mea: de la antreprenoriat, la domeniul artistic și spiritual și până la rolul meu de femeie, mamă, soție, iubită, prietenă, partener și coach.
Am convingerea că nu suntem doar corp, ci și spirit, și că avem nevoie să ne luăm timp pentru a ne hrăni sufletul, tot așa cum ne hrănim trupul. Și mai am convingerea cā avem nevoie unii de alții și că nimeni nu poate ajunge departe de unul singur. De aceea, în ultimii ani m-am pregătit pentru a fi Life Coach și cu această ocazie, vă invit, pe aceia dintre voi care sunteți deschiși să încercați altceva pentru a vă îndeplini visurile, într-un spațiu comun de dialog, în cadrul căruia să învățăm unii de la alții și să ne susținem evoluția noastră. Pentru aceasta, am creat două grupuri, unul în limba română – https://fb.me/g/p_L9UQFQDsfd2trvwU/6hvGXPQa, pentru românii de pretutindeni, intitulat „Ruxandra Șerban Life Activation” și un alt grup în franceză, pentru francofoni, „Life Activation France” – https://m.facebook.com/groups/1011892309823777/?ref=share.
Dacă credeți sau vreți să credeți în magie – chiar dacă magia este ceva ce creierul uman nu poate explica – vă invit așadar să intrați în dialog cu mine, pe unul din cele două grupuri. Vă aștept cu toată dragostea si dorința de a-mi oferi suportul tuturor celor care doresc să treaca de anumite bariere și să aspire către viața pe care și-o doresc!