Author
Ruxandra Serban
Share
Numar total de vizualizari: 1.135
Numar vizualizari de azi: 1
Author
Ruxandra Serban
Share
La jumătatea lunii aprilie scriam pe blog că 2023 a început cu planuri mari pentru Vent D’Est, startup-ul specializat în producerea de conținut video inspirat din povesti est-europene. Cum business-ul ajunsese în etapa în care avea nevoie de capital pentru a se dezvolta ulterior, la începutul acestui an compania și-a deschis capitalul către alți investitori printr-o mărire de capital și emitere de noi acțiuni.
Astăzi sunt mai mult decât bucuroasă să vă anunț că la finalul lunii iulie, mai exact pe 28, a avut loc closing-ul acestei operațiuni. Și nu oricum! Suntem foarte aproape de obiectivul pe care ni l-am propus prin această mărire. Cu ajutorul a 19 investitori, am reușit să strângem suma pe care ne-am propus-o. Întreaga sumă va fi folosită pentru dezvoltarea de noi proiecte cinematografice.
Ușurința cu care s-au derulat contractele de investiție – cu toate că în piață operațiunile de mărire de capital sunt în scădere, având în vedere perioada complexă pe care o trăim și deși investitorii se aflau în diverse colțuri ale lumii în perioada vacanțelor – toate acestea mă fac să fiu foarte mândră de echipa de investitori care a crezut în demersul Vent D’Est și totodată să le fiu recunoscătoare pentru această încredere acordată.
Într-o perioadă în care măririle de capital au devenit mult mai dificile, propunerea Vent d’Est a reușit să atragă un grup de investitori de o calitate remarcabilă.
Toți sunt niște strategi și profesioniști de excepție, în domenii foarte diferite. Însă cum lumea filmului cere competențe profesionale extrem de diverse, paleta largă de expertiză a investitorilor care s-au alăturat Vent D’Est nu poate fi decât un factor diferențiator pentru acest business și un element decisiv în succesul acestuia în industria cinematografiei. Printre cei care au ales să investească în Vent D’Est se numără Eric Goiun, Marius Istrate, Alexandre Mironesco, Benjamin Cernes, Frédéric Malot, Cornel Fătulescu, Raluca Ghiciușcă și Sergiu Cumatrenco Jr. Nu în ultimul rând, îl am alături de mine pe regizorul și scenarist francez originar din România, Radu Mihăileanu, în calitate de Adviser Artistic.
„Sunt foarte bucuros de noua mea colaborare în calitate de Consilier Artistic și de Producție cu Ruxandra Șerban și Vent D’Est. Împreună, vom da viață un proiecte impresionante din Est și din Vest, cu puțin vânt din Est. Îmi doresc un parcurs minunat împreună”, a declarat Radu Mihăileanu.
Cine sunt o parte din investitorii în Vent D’Est
Eric GOUIN – strateg de business cu experiență vastă în dezvoltarea de startup-uri și investiții strategice
Marius ISTRATE – fost Chief People Officer la UI Path, în prezent start-up investor în mai multe startup-uri europene și americane și limited partner în fonduri de investiții Venture Capital, un partener foarte valoros pentru Vent D’Est.
Alexandre MIRONESCO – investment banker, de origine română, a ajuns în Franța la vârsta de 15 ani. În ciuda faptului că prin activitatea lui s-a implicat în mai multe business-uri de dimensiuni diferite, mi-a mărturisit că Vent d’Est este primul business administrat de un român sau care are o legătură cu România, în care a avut curajul să investească.
Benjamin CERNES – investment banker și consultant în strategie de business. A scris o carte dedicatā inițiativelor de fundraising, “La levée de fonds”. Prin bunicul său, un medic de renume care a părăsit România în anii 60, este de origine română.
Frédéric MALOT – antreprenor, a fondat societatea Rue de la Paye, pe care a vândut-o ulterior companiei Cegedim. În prezent activează în domeniul investițiilor imobiliare în Franța.
Cornel FĂTULESCU – are o experiență vastă în consultanță în e-business și e-commerce, due-dilligence în domeniul tehnologiei, precum și experiență de leadership în organizații de dimensiuni mari și în echipe de specialiști în domeniul tehnologiei.
RALUCA GHICIUȘCĂ – cu o experiență profesională de 15 de ani în domeniul financiar, Raluca a coordonat de-a lungul timpului, numeroase proiecte locale și internaționale din diverse domenii de activitate, acumulând o vastă experiența profesională în domeniul reglementărilor contabile locale și internaționale.
Sergiu CUMATRENCO JR. – antreprenor în domeniul audiovizualului din Republica Moldova și co-producător al filmului Două Lozuri 2.
De asemenea, pe tot parcursul operațiunii de mărire de capital am fost suținută de cabinetul de avocatură parizian Lexelians, condus de Irina Șerban. Din partea cabinetului, Maud Sorel a fost foarte implicată în tot acest proces și a derulat operațiunea la cel mai înalt standard profesional.
Mulțumirile mele se îndreaptă și către Ilinca Păun de la clubul de Business Angels Bravva, către Wit Angels condus de Andreea Saia și către Angela Golovco de la cabinetul de consultanță Ouest-Est care își propune să contribuie direct la dezvoltarea relațiilor economice între Franța și Republica Moldova. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei, care mi-a fost aproape și m-a susținut fiecare cu tot ce a putut. Cu o asemenea echipă, cu competențe profesionale atât de diferite, sunt convinsă că vom face lucruri frumoase împreună. Le urez tuturor bun venit în familia Vent D’Est și nu vă ascund că mă simt norocoasă să am o familie extinsă atât de frumoasă și puternică!
Opinie: Marius Istrate despre investiția în Vent D’Est:
„Pentru foarte mult timp, domeniul cinematografiei în România a fost unul ermetic. Mulți consumatori de film asociază termenul de „film românesc” cu filmul de festival, greu digerabil și dificil de urmărit în sala de cinema. Din acest motiv, producțiile autohtone au avut de cele mai multe ori un public local și internațional limitat, un public mai degrabă de cinefili „hardcore”. Au lipsit câteva ingrediente pentru ca producțiile românești să poată să înceapă să concureze cu cele poloneze, sau, de ce nu, cu cele turcești sau coreene pe piața internațională. Fie că discutăm de film sau de serial, Vent D‘Est bifează câteva criterii extrem de importante:
-
Ruxandra Șerban are experiență în business – a condus cu succes agenția ERKA timp de mulți ani – și știe cum arată o afacere de succes. Nu doar că Vent D‘Est nu este primul ei business, dar Ruxandra a sprijinit producții autohtone în trecut, fiind pasionată de domeniu. Vent D’Est reprezintă pentru ea declinarea unei pasiuni într-un business scalabil.
-
Abordarea de „film factory” inspirată din tech: avem un set de scenarii care sunt considerate ca fiind atractive (multe inspirate de realitățile istorice și sociale din România), doar unele sunt scrise și evaluate și în urma evaluării, doar 20%-25% sunt dezvoltate și produse. În plus, Vent D‘Est face un „pairing” între scenariști străini cu experiență și scenariști români pentru a infuza know-how în piața locală. Odată ajuns în dezvoltare și producție, un proiect este mult mai puțin costisitor de dus la bun sfârșit – România oferă în continuare locații excepționale la prețuri atractive.
-
Business-ul este gândit din start pentru a profita de mai multe revenue streams. În primul rând, avem un public în Romania care dorește să meargă la cinema și să vadă producții autohtone abordabile (vezi succesul recent al filmelor „Team Building” sau „Taximetriști”). Unele dintre aceste producții pot fi exportate. Dar dincolo de sălile de cinema,există un public internațional care apreciază poveștile originale livrate de platformele digitale precum Netflix / HBOMax / Disney+ / SkyShowtime. Practic, există un ciclu de viață de câțiva ani pentru fiecare producție, cu posibilități de monetizare „în serie”: monetizare în cinema, monetizare regională pe platformele de streaming (țară cu țară), monetizare globală pentru cele mai bune producț În acest sens, modelul de business al Vent D‘Est este mai aproape de modelul de business al unui fond de investiții. Este suficientă o producție cu succes global pentru ca business-ul să returneze pentru investitori un „outsized result”. Dar până la acea producție „unicorn”, Vent D‘Estpoate livra valoare și poate reinvesti, formând și consolidând echipe de producători – scenariști – regizori – staff tehnic – actori, care au o cadență și predictibilitate.