România într-un minut: o incursiune în inima Transilvaniei

Dacă la finalul anului trecut vă scriam despre faptul că am ajuns în Hunedoara pentru niște filmări, iată că, de câteva zile mă bucur din nou de Transilvania! Am revenit tot pentru un proiect cinematografic, în care Vent D’Est, se implică în co-producția unui alt film românesc despre care voi avea ocazia să vă spun mai multe în curând.

Nu este întâmplător că revenim aici pentru a doua oară în mai puțin de jumătate de an. Transilvania are ceva aparte fie și prin faptul că este un loc unde calci și astăzi pe istorie. Aproape că nu este loc în care să nu îți reamintești de momente din istoria antică și medievală. Mulțimea de biserici fortificate care stau și astăzi stau în picioare, după 7-800 de ani de la construcție, situri arheologice romane și dacice care impresionează prin măiestria cu care au fost gândite, nenumăratele izvoare de ape termale și minerale sau pur și simplu arhitectura comunităților de acolo, fac din Transilvania un loc în care îți dorești să revii oricând. Și spun asta nu pentru că sunt româncă și pentru că pot fi subiectivă, ci pentru că Transilvania chiar este un loc unic despre care mulți cunoscuți de-ai mei, din străinătate, vorbesc cu entuziasm și plăcere.

De data aceasta filmările au loc în zona Simeria – Călan, orașe sinonime cu două simboluri despre care cel puțin noi, românii nu avem cum să nu știm: Parcul Dentrologic de la Simeria și Combinatul Siderurgic Victoria din Călan. Dacă primul este un loc plin de viață, în care natura reușește încă o dată în plus să ne uimească prin miracolele de care este capabilă, orașul Călan este astăzi foarte aproape de o ruină. Format din mai multe sate – Streisangeorgiu, Batiz, Călanu Mic, Grid, Nădăștia de Jos, Nădăștia de Sus, Ohaba Streiului, Sâncrai, Sântămăria de Piatră, Strei, Strei-Săcel și Valea Sângeorgiului – până la revoluție, Călanul găzduia unul dintre cele mai mari combinate siderurgice din Europa. Astăzi însă, martore ale acelei perioade economice închise în urmă cu 34 de ani, stă doar silueta fantomatică a fostului combinat și casele care încă poartă fumul negru pe pereții lor învechiți. Cândva, flăcările secției de Semicocs din cadrul Combinatului Siderurgic Victoria, ardeau zi și noapte. Astăzi însă, a rămas un imens morman de metal și beton, dovadă a unei perioade istorice de care și noi, care atunci eram copii, cu greu ne mai aducem aminte.

Dezvoltarea economică de la jumătatea secolului 19 a făcut ca, pe 25 mai 1869 să înceapă executarea fundației primului furnal din ceea ce ulterior urma să devină combinatul siderurgic de la Călan. Dacă în anul 1870,anul începerii activității industriale la Călan, colonia muncitorească de acolo era formată doar din 10 case, aceasta a ajuns în anul 1918 la 78 de case. Iar după cel de-al doilea război mondial,Călanul a devenit un puternic centru al siderurgiei românești, recunoscut prin producția de fontă cenușie, cocs metalurgic și piese turnate.

Călanul a mai fost cunoscut și pentru renumele apelor termale antice AQVE. Potrivit istoricilor, existența AQVE este atestată de inscripția „Genio Pagi Aquaensis”, de pe o piatră din altarul bisericii medievale din Strei Sângiorgiu.

Parcul Dendrologic de la Simeria

Chiar dacă programul este unul încărcat și fiecare zi de filmare este provocatoare, mi-am făcut timp și să mă bucur de locul în care am poposit pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Așa că, am luat-o la pas prin Parcul Dendrologic de la Simeria. Arboretumul Simeria, așa cum este denumit el științific, cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice și autohtone din România, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervația se întinde pe o suprafață de 70 de hectare, colecția dendrologică fiind formată din peste 2.200 specii, clasându-se astfel pe locul trei în Europa și pe locul 11 în lume, conform Enciclopediei Britannica.

Este o rezervație dendrologică și peisagistică cu valoare de unicat pentru patrimoniul național, fiind la origine un parc ce înconjura, în anii 1700, Castelul Gyulay. Au fost plantați, treptat, tot felul de arbori europeni și extraeuropeni, fiind cea mai veche și mai valoroasă colecție de plante lemnoase exotice și autohtone din Romania. Numeroase specii de arbori au fost aclimatizate și experimentate, specii rare din familia rășinoaselor, magnoliilor, bambușilor. Sera parcului cuprinde molizi argintii, aloe vera, palmieri, specii de mușcate deosebite, arbori de cafea, cactuși și alte plante. Aspectul parcului este intr-o continuă dinamică deoarece diversitatea speciilor creează o paletă de culori și mirosuri deosebite pe tot parcursul anului.

Arborii impresionanți prin talie și colorit sunt platanii, chiparoșii de baltă, cireșul japonez, gutuiul japonez, salcâmul vechi de peste 200 de ani, călinul, mălinul, liliacul, dracila, catalpa, magnoliile, arborele de plută, vița canadiană, stajarii și arțarii americani, trandafiri de diferite specii.

Nuferii de pe lacurile din poienițele parcului ne transpun într-o veritabilă grădină japoneză, iar podurile și podețele din lemn masiv ne amintesc de trăinicia construcțiilor din Evul Mediu. Iar dacă vrem să intrăm în atmosfera secolului 18, putem face câțiva pași pe Aleea cu Castani, prima alee atestată datează din anul 1763.

Ce nu știm despre orașul Călan

Pe parcursul activității sale industriale orașul Călan a cunoscut câteva premiere pe plan național și internațional:

• cel mai mare furnal din țară la sfârșitul sec.al XIX-lea (380)mc;
• prima instalație din lume pentru producerea cocsului și semicocsului prin fluidizare (1957);
• producerea cocsului brichete pentru scopuri industriale în țară (1961);
• folosirea primelor suflante pentru furnale proiectate și construite de specialiști români (1952);
• fabricarea utilajului de turnare pentru oțelării direct din fontă de prima fuziune în țară (1989).