Author
Ruxandra Serban
Share
Numar total de vizualizari: 137
Numar vizualizari de azi: 1
Author
Ruxandra Serban
Share
Mulți dintre noi ne propunem să ajungem în locuri unice, de o frumusețe extraordinară, însă de cele mai multe ori, aceste locuri nu sunt în România. Indiferent că știm sau nu știm de locurile frumoase din România de vizitat, parcă ne este tot mai la îndemână să mergem într-un city break oriunde în lumea aceasta. Frumos și acolo, bineînțeles, dar și în România sunt încă multe lucruri de descoperit. Iar Drumul Vinului din Prahova este unul dintre acestea.
Drumul Vinului are o lungime de aproape 60 de kilometri și recompune un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit în Antichitate de negustorii romani care străbateau Europa. Trece prin localităţile Filipeştii de Târg, Băicoi, Boldeşti, Bucov, Pleaşa, Valea Călugărească, Iordăcheanu, Urlaţi, Ceptura, Fântânele, Tohani, Gura Vadului și Călugăreni și are o mulțime de atracții turistice de vizitat. În plus, se pot vizita o mulțime de crame, zona fiind recunoscută ca fiind una viticolă de top.
Podgoria Dealu Mare are aceleaşi condiţii geografice şi de climă ca regiunile Bordeaux şi Toscana. La Dealu Mare strugurii se bucură de soare, în medie, cu 14 zile în plus pe an faţă de alte zone ale României. În total, podgoria Dealu Mare se întinde pe o suprafaţă compactă, de 70 de kilometri şi aproape 14.500 de hectare, grupând 83 de localităţi răspândite pe teritoriile judeţelor Prahova şi Buzău.
Drumul Vinului poate fi parcurs fie de la Ploiești spre Valea Călugărească – Urlaţi – Ceptura fie de la Cramele Rhein din Azuga, cu întoarcere spre Ploieşti, cu popasuri la ruinele palatului Micul Trianon de la Floreşti şi la conacul Pană Filipescu, recent renovat, din Filipeştii de Pădure, apoi traseul către Urlaţi.
Conacul Bellu – Urlați
A fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, în stil vechi românesc. A fost casa familiei Baronului Alexandru Bellu, descendent al unei bogate familii macedonene care s-a stabilit la Urlați și a deținut proprietăți însemnate atât pe teritoriul țării noastre, cât și în Europa. Conacul Bellu găzduiește, țesături, unelte, covoare românești din secolul al XIX-lea, fotografii, cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală și arme de colecție.
Muzeul „Crama 1777”
Reprezintă o reconstituire a uneia dintre cele mai vechi crame din România. Crama este construită din bârne de stejar, cu acoperiș din șindrilă, adăpostind instrumente folosite la prepararea vinului. Intrarea în cramă ascunde anul întemeierii cramei, alături de povestea dinților de lup, crestați în lemn, și rolul acestora în tragerea strugurilor prin teasc.
Mănăstirea Vărbila
La numai 15 km de Ploiești se află Mănăstirea Vărbila. Se spune că Mihai Viteazu, înainte de a pleca spre Ardeal, ca să-și împlinească visul de a uni cele trei țări românești sub un singur sceptru, a intrat în sfânta mănăstire din Vărbila să se roage.Sătenii spun că în apropiere de mănăstire, era un pisc de pe care, în nopţile senine de vară se vedea marea.
Micul Trianon, Florești
Palatul Cantacuzino, supranumit și „Micul Trianon”, a fost construit la Florești de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național George Enescu.