În așteptarea Premiilor Oscar 2023: lungul drum de la producție la Statuetă

Fie că ești cinefil, sau că te uiți la filme doar atunci când vrei să îți umpli timpul cu ceva plăcut, Premiile Oscar sunt în fiecare an un moment de interes și curiozitate pentru majoritatea dintre noi. De la ce pelicule sunt nominalizate, până la câștigători și ținutele pe care le poartă vedetele la acest eveniment unic, cu toții suntem cu ochii pe media și suntem, mai mult sau mai puțin, părtași la strălucirea de o noapte a Oscarurilor.

Anul acesta, cel mai așteptat eveniment din lumea filmului va avea loc pe 12 martie, la Dolby Theatre din Los Angeles, California. Cea de-a 95-a gală a Premiilor Oscar va fi prezentată de Jimmy Kimmel, cel care este pentru a treia oară gazda evenimentului. „Everything Everywhere All At Once”, favorit cu 11 nominalizări, „The Banshees of Inisherin” și „All Quiet on the Western Front” cu câte 9 nominalizări, „The Fabelmans”, „Top Gun: Maverick” și „Elvis” sunt câteva dintre numele vehiculate pentru a primi Statueta. Anul acesta, România a propus pentru Premiile Oscar filmul „Imaculat”, în regia Monicăi Stan și a lui George Chiper. Pelicula spune povestea Dariei, care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Însă, ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare.Filmul a primit premiul Lion of the Future – „Luigi De Laurentiis”, în cadrul Premiilor de la Veneția, la categoria Debut, iar în cadrul TIFF, premiul FIPRESCI.

România a început să propună producții la Oscar în anul 1967, cu filmul Răscoala, în regia lui Mircea Mureșan. 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (Cristian Mungiu, 2008), Filantropica (Nae Caranfil, 2003), Orient Express (Sergiu Nicolaescu, 2005), Moartea Domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2006), Eu când vreau să fluier, fluier (Florin Șerban, 2011), Poziția copilului (Călin Peter Netzer, 2014), Aferim (Radu Jude, 2016), Sieranevada (Cristi Puiu, 2017) sunt doar câteva dintre filmele pe care poate mulți dintre voi le-ați văzut la acel moment sau măcar ați auzit de ele.

Însă, din cele 38 de ediții la care a participat până în prezent, doar pelicula „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu (2014) a intrat pe lista scurtă a celor 9 filme propuse pentru cel mai bun film străin și documentarul Colectiv (2021), în regia lui Alexander Nanau a fost nominalizat la categoriile „Cel mai bun film străin” și „Cel mai bun film documentar”, la cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar, fiind totodată și primul film românesc nominalizat la Oscar.

De ce însă România are atât de puține nominalizări și nici o Statuetă până acum? Un prim motiv poate fi cel legat de faptul că nu reușim să tratăm niște teme care să „prindă” la Hollywood. Singurul film care a reușit să se plieze, într-o oarecare măsură, pe așteptările Academiei Americane de Film a fost „După Dealuri”, care s-a și dus cel mai departe în selecție, dar nu a intrat în primele 5. Filmul tratează o temă marginală, de violență religioasă, și spune povestea a două fete care au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câțiva ani de despărțire.

Un alt motiv este poate pentru că statul ar trebui să aloce un buget mai mare pentru producțiile de film românești, cunoscut fiind faptul că, în principal, filmele de festival sunt finanțate de regulă din surse de stat. Sau poate că pur și simplu mai trebuie să încercăm. Să nu ne dăm bătuți până când nu reușim. Și avem toate atu-urile ca să facem asta: regizori buni, actori buni, scenariști buni. Ne (mai) trebuie mai multă voință de a susține producțiile românești, astfel încât să putem vorbi și noi despre mai multe nominalizări la Oscar și poate chiar și un câștigător la categoria filmului străin.