Categories: Cultura si arta

Author

Ruxandra Serban

Share

Numar total de vizualizari: 207

Numar vizualizari de azi: 1

Categories: Cultura si arta

Author

Ruxandra Serban

Share

Iubitori de artă și film, vin către voi cu o veste bună: pe 13 ianuarie a luat startul cea de-a 13 -a ediție a My French Film Festival, organizat de Unifrance! Până pe 13 februarie veți avea răgazul să urmăriți o serie de lungmetraje și scurtmetraje disponibile pe MyFrenchFilmFestival.com sau pe cele 70 de platforme de streaming partenere ale festivalului și subtitrate în 12 limbi.

Ediția de anul acesta prezintă 29 de filme de genuri, formate și durate variate, care ilustrează bogăția, vitalitatea și diversitatea cinematografiei de limbă franceză. Totodată, 10 filme de lung metraj și 10 filme de scurt metraj sunt în competiție pentru marele premiu de 15.000 euro, iar spectatorii sunt invitați să voteze filmele favorite.

Festivalul se bucură de un prestigios juriu internațional care va decide către cine se va duce marele premiu în bani (pentru regizor, producător și distribuitor internațional), din care fac parte: Emily Atef (Franța, Iran), Chie Hayakawa (Japonia), Juho Kuosmanen (Finlanda), Sergei Loznitsa (Ucraina) și Albert Serra (Spania). Juriul internațional al presei este format din Foteini Alevra, Athens Voice (Grecia), Émilie Gambade, Maverick Life (Africa de Sud), Kong Rithdee, The Bangkok Post (Tailanda), Marcelo Stiletano, La Nacion (Argentina), Aramide Tinubu, jurnalist freelancer (Statele Unite), Larisa Turea, Timpul (Republica Moldova), Albert Zagt, jurnalist freelancer (Olanda).

Întreaga listă de scurt-metraje din competiție și din afara ei este disponibilă și pe Youtube, astfel încât puteți găsi mai ușor conținutul. În competiția din acest an sunt prezentate proiecte ca documentarul lui Alice Diop „We” – care găsește legăturiîntre viețile imigranților, adolescenților îndrăgostiți și pensionarilor, toți conectați printr-o cale ferată pentru navetiști, sau comedia satirică „Bloody Oranges” a lui Jean-Christophe Meurisse.

Le puteți revedea de asemenea, pe Isabelle Huppert („Despre Joan”) și Adèle Exarchopoulos („Zero Fucks Given”), sau vă puteți delecta cu povești ca „The Braves” de Anaïs Volpé, „Magnetic Beats” de Vincent Maël Cardona și „Softie” de Samuel Theis. Preferatele festivalurilor din Săptămâna criticii de la Cannes („A Tale of Love and Desire”) și Berlin („The World After Us”) completează competiția din acest an a My French Film Festival.

Filmele sunt împărțite pe următoarele secțiuni:

Doing It Their Way:

  • Zero Fucks Given – Emmanuel Marre, Julie Lecoustre
  • King David – Lila Pinell (scurt metraj)
  • The World After Us – Louda Ben Salah-Cazanas
  • Bloody Oranges – Jean Christophe Meurisse
  • Cataract – Faustine Crespy, Laetitia de Montalembert (scurt metraj)

French Has Got Talent:

  • The Braves – Anais Volpe
  • Bye Bye – Amelie Bonnin (scurt metraj)
  • Paloma – Hugo Bardin (scurt metraj)
  • Magnetic Beats – Vincent Mael Cardona

Kids Turned Out Fine

  • Marianne – Julien Gaspar-Oliveri (scurt metraj)
  • The Crossing – Florence Miailhe
  • Our Own Land – Simon Helloco (scurt metraj)
  • Titan – Valery Carnoy (scurt metraj)
  • Softie – Samuel Theis

Under Your Spell

  • Out of the Blue – Celine Baril (scurt metraj)
  • Let the Beast Rise – Marthe Sebille (scurt metraj)
  • A Tale of Love and Desire – Leyla Bouzid
  • To Our Loves – Maurice Pialat – Clasic

Faces + Places:

  • Malmousque by the Sea – Dorothee Sebbagh (scurt metraj)
  • We – Alice Diop
  • About Joan – Laurent Lariviere
  • Laisse inacheve a Tokyo – Olivier Assyas (scurt metraj clasic)

Enjoy the Silence:

  • Please Don’t Touch – Capucine Gougelet (scurt metraj)
  • Pests – Juliette Laboria (scurt metraj)
  • The Night Watch – Julien Regnard – (scurt metraj)
  • Anxious Body – Yoriko Mizushiri (scurt metraj)
  • A Story of 2 Trumpets – Amandine Meyer (scurt metraj)