Categories: Proiecte personale

Author

Ruxandra Serban

Share

Numar total de vizualizari: 183

Numar vizualizari de azi: 2

Categories: Proiecte personale

Author

Ruxandra Serban

Share

După doi ani în care mi-am dat răgazul să mă gândesc foarte bine la ceea ce mi se potrivește și îmi doresc să fac cu adevărat, sunt bucuroasă să mă adresez din nou vouă, cititorii mei, și să vin cu o veste bună. Am relansat blogul meu, www.ruxandraserban.ro, cu o nouă față din toate punctele de vedere: design, abordare, poziționare și mai ales conținut.

Pentru că în ultimii ani m-am concentrat foarte mult pe latura mea artistică, pe care am încercat și (sper) că am și reușit să o transform într-o afacere, m-am decis ca acest blog să fie oglinda mea profesională și personală. Așadar, începând de astăzi veți citi aici, sau mai bine zis voi scrie pentru voi despre cinematografie ca formă de business și cultură, dar și despre artă, antreprenoriat, valori, tradiții.

La prima vedere poate părea un blog generalist, care tratează multe subiecte care aparent nu au nimic în comun. Atât acum, la lansare, cât și pe parcursul anilor în care îl voi dezvolta, vă veți convinge că nu este așa. Arta, cultura, valorile românești, tradițiile locale, cinematografia – toate pot fi văzute din două perspective: cea clasică de pur entertainment și cea de business. Fiecare din aceste domenii are nevoie să iasă la suprafață, să se vorbească despre ele, lumea să știe cât mai multe despre acestea, tocmai pentru a se bucura de ele la adevărata valoare. Într-un cuvânt să fie promovate.

Ideea de la care am pornit când am decis să relansez acest blog a fost aceea de a încerca să cresc vizibilitatea României și a personalităților locale. Să duc mai departe ideea că și noi, ca națiune, putem să producem performanță și valori umane și că România, prin tot ceea ce este, cu bune și cu mai puțin bune, oferă (încă) multe oportunități de business. Una din aceste oportunități de afaceri este cea a producției cinematografice.

De aceea, un loc aparte în blogul meu îl va avea promovarea Vent D’Est, un start-up pe care l-am creat de puțin timp și al cărui obiect de activitate este producția cinematografică. Scopul acestei companii este de a impulsiona producția de filme în România și de a transforma țara noastră într-un hub regional în acest domeniu. Îmi doresc să arăt că se poate acest lucru și că performanța și succesul nu au granițe. Ceea ce vă doresc și vouă!