Author
Ruxandra Serban
Share
Numar total de vizualizari: 198
Numar vizualizari de azi: 1
Author
Ruxandra Serban
Share
După o pauză de doi ani în care, pe fondul pandemiei, nu am mai participat la evenimente de business – ceea ce recunosc că mi-a lipsit foarte mult – am avut ocazia să particip anul acesta la cea de-a 12 a ediție a Spring Campus-ului organizat de Croissance Plus, una dintre cele mai mari și importante rețele de antreprenori din Franța. În toți acești ani, Spring Campus a reunit peste 250 de antreprenori și reprezentanți ai ecosistemului de business antreprenorial.
Organizat anul acesta la Deauville, în perioada 8-10 iulie, evenimentul a reunit, la fel ca în fiecare an, antreprenori – mai mici și mai mari – artiști, politicieni, filosofi, cercetători, oameni de știință. Într-un cuvânt, o mulțime de oameni care, cu diferite background-uri profesionale, devin modele inspiraționale pentru cei care participă la eveniment. Toți vin cu idei noi, cu viziuni și experiențe inedite care te îmbogățesc atât pe plan profesional cât și pe plan personal, cu propriul talent și cu propriul exemplu. Cel puțin eu, după ce am participat la această ediție a Spring Campus, m-am umplut de energie, inspirație, entuziasm idei noi și…curajul de a încerca.
Tema din acest an a evenimentului a sunat cam așa: „Sens și creștere: viitorul va fi așa cum ni-l facem”. Tematica este una extrem de actuală, fie și dacă facem excepție de contextul pandemic în care ne aflăm. Problematica unui viitor sustenabil pe care să îl lăsăm moștenire generațiilor viitoare nu este nouă, însă pandemia a schimbat și mai mult regulile jocului. De fapt le-a schimbat de tot. În acest context, Spring Campus le oferă antreprenorilor posibilitatea de a percepe mai bine societatea actuală sub toate valențele ei, unele chiar descoperite de pandemie – și le oferă câteva instrumente cu ajutorul cărora, fiecare să își poată aduce contribuția la evoluția umanității.
Printre speakerii prezenți la eveniment s-a numărat și amiralul Loic Finaz. Fost director al Școlii Militare, Finaz este în prezent antrepreneor și vicepreședinte al Fundației Mării, organizație pe care am înființat-o în urmă cu câțiva ani. Poate vă întrebați ce legătură are armata cu antreprenoriatul și ce au în comun un comandant de război cu un antreprenor? Ei bine, au multe puncte în comun: ambii conduc o echipă, au obiective, trebuie să aibă o strategie clară pe care sa o împărtășească împreună cu echipa și trebuie sa delege și să aibă încredere în oamenii cu care lucrează.
Interesant este că Finaz a vorbit despre “spirit de echipaj ” (nu de echipă!), și a afirmat la un moment dat că “a fi șef, este unul dintre cele mai frumoase moduri de a-i servi pe ceilalți”. Și da, așa este! Un șef poate să reprezinte în sine o experiență distructivă sau constructivăpentru oamenii care fac parte din echipa lui. Un șef bun va ști întotdeauna cum să-și motiveze oamenii, să îi susțină, să îi facă să aibăîncredere în ei, să îi ajute să evolueze și să își ducă la îndeplinire ambițiile proprii.
Este mai mult decât evident că un antreprenor nu poate avea toate calitățile: să fie și un foarte bun om de afaceri, și un manager și un lider bun, să știe să vândă, să fie un strateg bun, un finanțist de excepție. Și lista poate continua. În schimb, se poate înconjura de oameni de calitate și poate să compenseze minusurile pe care le are cu oameni care sunt mai buni în domeniile în care el nu excelează. Până la urmă un antreprenor, ajuns la un moment de maturitate a business-ului său trebuie să fie doar un lider bun. Și restul vine de la sine.
Un alt subiect pe care Finaz l-a atins a fost unul mai general însă în egală măsură verosimil și aplicabil pentru fiecare dintre noi: încotro se îndreaptă lumea? Care sunt amenințările care ne pândesc? „Trăim într-o lume în care planează 4 mari amenințări: reîntoarcerea imperialismului și a naționalismului, șocul islamului în raport cu modernitatea, explozia demografică și schimbările climatice”.
Și are dreptate: în curând pe Terra vom fi 10 miliarde de oameni. Știm că resursele sunt limitate. Mai știm că, din cauza schimbărilor climatice, apele se vor extinde și ca atare, peste 1,5 miliarde de oameni, care vor locui în zonele de coastă, vor trebui să migreze către zone în care vor găsi alimente și apă. În plus, mai știm că China construiește câte o navă marină din patru în patru ani. Oare de ce? Și China nu este singura țară care investește masiv în armament….
Pentru a va face o idee despre cum ar putea arăta viitorul nostru, v-aș sugera să urmăriți câteva documentare despre campusurile de refugiați, care nu sunt departe de noi (în Grecia )… Personal, să văd în ce condiții trăiesc acei oameni și să fiu martora foametei, răutății și a disperării umane, la mai puțin de 2.000 de km de România, mi s-a părut inimaginabil și foarte greu de procesat. Oare așa va arăta viitorul pe Terra?