Author

Ruxandra Serban

Share

Numar total de vizualizari: 169

Numar vizualizari de azi: 1

Author

Ruxandra Serban

Share

Experiența de antreprenor m-a învățat că sunt multe lucruri de care depinde dezvoltarea unui business. Mereu citesc despre factori de care depinde succesul unei afaceri, cum să faci o afacere să fie una de succes, sau X pași ca să ai o afacere de succes.

Doar că succesul în afaceri nu are o rețetă. Iar până la succes, trebuie să reușești să dezvolți un business, să-I imprimi un anumit ritm de creștere, să-l aduci la un anumit nivel dincolo de care se poate vorbi de succes.

Iar din perspectiva asta, astăzi m-am gândit să vă vorbesc puțin despre networking și influența pe care acesta o are pentru dezvoltarea unei afaceri. După cum știți Erka a făcut pasul către extinderea internațională și a deschis în 2016 un birou la Paris.

Franța este o țară care sprijină foarte mult antreprenorii și antreprenoriatul prin foarte multe organizații și asociatii care înlesnesc întâlnirile dintre antreprenori și reprezintă o sursă de networking fantastică.

De exemplu, eu sunt membru activ al Rețelei Entreprendre (Reseau Entreprendre), o rețea înființată în anul 1986 de către André Mulliez, un industriaș francez. Văzându-și business-ul amenințat de creșterea șomajului în acea vreme, a început să caute o soluție. Astfel, ghidat pe principiul “pentru a crea locuri de muncă, trebuie să creăm firme care angajează”, Mulliez a lansat această asociație de antreprenori care se susțin reciproc. Astăzi, Reseau Entreprendre este formată din 14.000 de antreprenori – din care fac și eu parte – și are ca obiectiv crearea de locuri de muncă.

Recent am fost invitată la Bienala organizată de Reseau Entreprendre, care a avut loc la Bruxelles între 5 și 7 octombrie. La eveniment au participat peste 2.000 de participanți, toți antreprenori. Acolo, am aflat despre potențialul Europei pentru antreprenori și despre cum antreprenorii sunt arhitecții viitorului. Mai mult, am avut ocazia să asist la dezbatere legate de arhitectura invizibilă a unei firme, managementul colaborativ, cum pot antreprenorii să crească impactul social al activității pe care o desfășoară, cum să produci și să consumi altfel, sau despre cum orașele viitorului vor fi smart sau pur și simplu nu vor mai exista.

Vă spun sincer, că pentru networking, un astfel de eveniment este genial. În plus, cum sunt în contact cu alți antreprenori, este foarte educativ și chiar inspirațional pentru mine. Învăț în fiecare zi în care am ocazia să intru în contact cu ei. De altfel, vreau să profit de această ocazie și să-I mulțumesc lui Thibaut Bechetoille (Qosmos Division), care m-a introdus în Reseau Entreprendre. Este un om foarte generos și deschis, care își găsește mereu timp să dea un sfat și să contribuie la dezvoltarea noilor veniți în lumea antreprenoriatului.

De asemenea, ERKA face parte de puțin timp din Dialogue International, care este o asociație de agenții independente de publicitate. În Dialogue International există câte o agenție din fiecare țară, iar ERKA reprezintă România. În plus, sunt foarte mândră, pentru că următoarea întâlnire a Dialogue International va avea loc la București, luna viitoare, iar ERKA va fi gazda acestui eveniment.

Agențiile din Dialogue se susțin reciporc în implementarea campaniilor la nivel mondial, fiecare agenție reprezentând un fel de punct de contact.

De asemenea, de patru ani merg la Academia Antreprenorilor, un eveniment la care  am ocazia să îi întâlnesc pe antreprenorii de top din Franța. După trei zile petrecute în compania unor oameni de excepție, pleci efectiv alt om! De exemplu, acolo am cunoscut un start-up francez, De bras en plus, care a devenit unul dintre clienții fideli ai biroului ERKA din Paris.

Eu una, abia aștept următoarea Academie, care va avea loc în luna noiembrie. Iar pe voi dragilor, vă sfătuiesc să vă folosiți de orice oportunitate de networking, și asta nu pentru că networking-ul ar fi un panacea universal pentru business-ul vostru, ci pentru că este un must să vă dezvoltați business-ul și pe voi ca oameni și ca antreprenori! Cu alte cuvinte, folosiți-vă de puterea nevăzută a networking-ului!