Author

Ruxandra Serban

Share

Numar total de vizualizari: 149

Numar vizualizari de azi: 1

Author

Ruxandra Serban

Share

Tu la ce vârstă ai decis să fii propriul tău șef și să o iei pe calea antreprenoriatului? Eu aveam puțin peste 20 de ani și mi-am dat seama că pentru asta sunt făcută: să iau propriile decizii pe care să mi le asum, să nu fiu înregimentată în vreun sistem – companie, departament, organizație – și să am libertatea de a pune în aplicare ideile pe care le am. Și da, și pe acestea să mi le asum, cu bune și rele, cu dificultăți dar și cu realizări.

Recent, mi-a picat în mână un studiu realizat de doi profesori de la MIT Sloan School of Management care arată că antreprenorii americani cu vârsta de 40 de ani au mai mult success în business-urile pe care le fondează decât orice altă grupă de vârstă de întreprinzători.

Studiul profesorului Pierre Azoulay și al doctorandului Daniel Kim se bazează pe legătura dintre vârstă și antreprenoriat și a cuprins în cercetare 2,7 milioane de start-up-uri, în perioada 2007-2014. Cercetarea a scos la iveală faptul că vârsta medie la care aceștia au pus bazele unui business propriu și au generat cel puțin un loc de muncă în acel business este 42 de ani.

Însă, asta este valabil pentru realitatea cu care ne confruntăm acum. Nu înseamnă însă că nu poți să pui bazele propriei afaceri la 20 sau 30 de ani. Trebuie doar să aștepți vreo 10-20 de ani ca să ajungi la un business matur. Sau mai puțin. Totul ține de contextul de piață în care intri. Sunt cazuri în care, într-un context favorabil de piață poți atinge performanța mai rapid și sunt situații în care, contextul economic te dă cu câțiva pași înapoi.

Desigur, nume precum Steve Jobs sau Bill Gates care și-au început business-urile la puțin peste 20 de ani vor rămâne case-studies remarcabile în continuare, însă și aici studiul celor doi de la MIT vine cu o valență nouă: chiar dacă Apple și Microsoft au fost fondate în tinerețea celor doi, cele două companii și-au atins vârful performanței abia când fondatorii lor aveau cam 40 de ani.

Cred însă că acea strălucire de geniu, acea idee în care să crezi cu tărie și pe care să o transformi în realitate, poate veni la orice vârstă, indiferent de background-ul profesional sau domeniul de activitate. Nu trebuie să aștepți să împlinești 40 de ani ca să ai acea sclipire.

Mai mult, experiența profesională într-un anumit domeniu poate fi un avantaj dacă vrei să dezvolți un business în acel sector, însă am cunoscut de-a lungul timpului antreprenori care au mizat pe o nișă de piață, în care nu aveau experiență profesională și totuși au reușit.

Și mai cred că la succesul unei afaceri contribuie și experiența de viață pe care o acumulezi de-a lungul timpului. Orice experiență – profesională sau personală – te ajută să ai o anumită viziune, să privești lucrurile într-un anumit fel, să abordezi situațiile mai delicate într-o manieră anume și de ce nu, să te raportezi corect la succesul pe care îl ai cu business-ul tău.

Totul este să nu te grăbești atunci când te decizi să lansezi un start-up și să nu pui presiune pe tine. Trebuie să ai în minte unde vrei să ajungi, obiectivele pe care trebuie să le atingi și evident un orizont de timp în care să atingi cee ace ți-ai propus. Însă presiunea excesivă nu va face decât să te dea înapoi. Până să ajungi în vârf și să ai succesul cel mare, există o mulțime de pași mai mici, de reușite mai mici dar importante care, cumulate, te duc către ținta finală.

Și încă un lucru: nici la 40 de ani nu este prea târziu să pui bazele unei afaceri. Până la urmă vârsta la care iei o astfel de decizie este un factor, dintr-o mulțime de alte elemente decisive!